Fiecare angajat trebuie sa beneficieze de un anumit numar de zile de concediu anual. Daca la momentul incetarii contractului de munca un angajat nu a beneficiat de numarul de zile de concediu anual de care trebuia sa beneficieze, atunci angajatul urmeaza sa primeasca o compensatie financiara pentru numarul de zile de concediu de odihna neefectuate. Reglementarile privind aceste compensatii financiare pentru zilele de concediu neefectuate se bazeaza pe Directiva 2003/88/CE care vizeaza diferite aspecte ale organizarii timpului de lucru.

Conform art.7 alin. (2) din cadrul acestei directive, perioada de concediu anual neefectuata poate fi compensata financiar doar in situatiile in care relatia dintre angajat si angajator inceteaza. Aceasta prevedere a fost preluata si de catre Codul Muncii din Romania. In situatiile in care se ajunge in instanta ca urmare a plangerii unui angajat cu privire la refuzul angajatorului de a plati compensatiile financiare pentru zilele de concediu anual neefectate, instanta trebuie sa aiba in vedere doua aspecte pentru a verifica daca cazul respectiv se incadreaza in temeiul directivei: numarul de zile de concediu neefectuate pe care angajatul era indreptatit sa le aiba si incetarea contractului de munca.

Pentru ca neefectuarea unor zile de concediu de odihna are la baza diferite cauze, la nivelul Uniunii Europene s-a propus ca pe langa aceste aspecte care sa verifice dreptul de a primi compensatii financiare este necesar ca instanta sa efectueze verificari si in ceea ce priveste efortul depus de angajator pentru a oferi angajatilor posibilitatea de a beneficia de concediul de odihna. In cazul in care angajatorul a depus toate eforturile si demonstreaza acest lucru, iar angajatul a refuzat in deplina cunostinta de cauza sa beneficieze de zilele de concediu, atunci este firesc ca acesta sa nu beneficieze de compensatiile financiare.

Aceasta abordare isi propune sa faca din compensatiile financiare pentru zilele de concediu neefectuate o regula care sa fie respectata, iar compensatiile financiare sa fie doar o exceptie in acele situatii in care din varii motive concediul de odihna nu poate fi luat de catre angajat. Prin acest demers se evita transformarea compensatiei financiare intr-o alegere frecventa in randul angajatilor in defavoarea concediului de odihna prin prisma motivatiei financiare.

Curtea de Justitie a Uniunii Europene inca nu s-a pronuntat definitiv cu privire la acest subiect. Insa in momentul in care o va face cu siguranta ca si dreptul muncii din Romania va trebui sa se adapteze acestor decizii.